Cu yeParking si CBC (Cluj Business Campus) ai loc de parcare peste noapte

yeParking, alaturi de Cluj Business Campus (CBC), lanseaza o noua premiera in Romania.

Pentru prima data in tara noastra, parcarea privata a unui complex de business va fi disponibila pentru soferi, peste noapte. 

Exista un deficit urias de locuri de parcari in cartierul Marasti, Cluj-Napoca, iar soferii rezidenti – deseori – blocheaza trotuare, colturi de strazi sau alte locuri private, pentru a-si parca masinile peste noapte. 

In curand acestia vor putea sa isi parcheze autoturismele la cateva minute distanta de blocul in care locuiesc, intr-un loc sigur, cu control acces si la un pret avantajos. 

Plata si accesul se vor putea face foarte simplu, cu un simplu touch, prin aplicatia yeParking. 

OFF Street Parking

Conceptul, denumit OFF Street Parking, deja folosit cu succes in multe orase europene, are rolul de a ajuta la decongestionarea strazilor adiacente, prin implicarea activa a centrelor business in comunitate. 

Proiectul, primul de acest fel in tara noastra, este momentan unul pilot, dar ar putea fi implementat in numeroase centre de business din tara, ale caror parcari stau goale peste noapte. 

Avantajele sunt multiple. Pentru ambele parti: soferii scapa de stresul gasirii unui loc de parcare si a sigurantei automobilului, iar administratorii cladirilor pot incasa – anual – venituri suplimentare, generand astfel confort pentru intreaga zona.

“Avem nevoie de mai multe locuri de parcare. Asta este clar. La fel de clar este insa ca avem si spatiu neexploatat la capacitate maxima. Ne bucuram ca am gasit deschidere din partea Cluj Business Campus de a pilota acest concept, care va fi de real ajutor pentru intreaga comunitate si ne dorim ca si alte cladiri de birouri sau parcari comerciale sa se alature inițiativei”, a declarat Mihai Lodoaba, co-fondator yeParking. 

In prima etapa, administratorii Cluj Business Campus, va distribui comunitatii 5% din capacitatea de parcare, urmand ca in functie de volumul de cereri, capacitatea sa poata fi suplimentata. Parcarea va putea fi accesibila doar pe timp de noapte, in timpul zilei aceasta fiind rezervata companiilor.

“Credem in puterea comunitatilor. Si noi, aici la CBC, construim o comunitate cu o mentalitate moderna si adaptata vremurilor in care traim. Vrem sa venim in sprijinul soferilor din cartierul unde activam, iar acesta – credem noi – este un prim pas spre o schimbare”, a declarat Vlad Buzoianu, CEO Cluj Business Campus.