Ziua bună, om fain din Cluj! Cum stai cu locurile de parcare? Totul ok, ai unde parca oriunde mergi prin oraș? Dacă măcar o dată ai avut probleme cu găsirea unui loc de parcare, continuă să citești asta, fiindcă am pregătit ceva super pentru tine: yeParking.ro, primul parksharing din România, aici, în Cluj-Napoca!

No, hai să rezolvăm problema! E așa de simplu, că te miri că nu-i așa prin lege. Da` stai liniștit că rezolvăm frumos, legal și bine pentru tine. Sau cum ne place nouă să o spunem: simplu, civilizat, elegant. Hai să eliberăm orașul cu parcări!

Câte locuri de parcare ocupă o mașină? De obicei minim două: cel de la plecare și cel de la destinație. „Dar dacă pleci, se eliberează” – ai putea fi tentat să spui. Da. Și nu. Nu în cazul locurilor cu abonament care rămân libere, dar totuși cumva „ocupate” ore în șir în timpul unei zile. yeParking aduce aproape proprietarii de parcări cu abonament și șoferii din Cluj-Napoca.

Cum? À la Cluj – printr-o aplicație. Uite cum funcționează: un proprietar cu loc de parcare cu abonament din Cluj își poate distribui locul în intervalul orar în care este liber. Atunci când sunt libere, locurile sunt listate în aplicație, iar șoferii le pot ocupa liniștiți, știind clar până când și putând chiar fi notificați dacă proprietarul dorește eliberarea mai rapidă.

Cum funcționează aplicația noastră?

Ai loc de parcare? Îl distribui comunității, în intervalele orare stabilite de tine și în condițiile pe care tu le stabilești. Ai nevoie doar de un cont pe yeParking.ro, creat în câteva secunde.

Vrei să îl eliberezi anticipat? Nicio problemă, poți contacta din aplicație șoferul care l-a ocupat folosind yeParking. Totul din aplicația yeParking disponibilă în Google Store și App Store. În plus, ești recompensat pentru implicare: la fiecare parcare adăugată și de fiecare dată când cineva îți folosește locul, primești parkCoins („moneda de schimb” a comunității yeParking), pe care îi poți „cheltui” parcând sau deblocând discount-uri la parteneri.

Cauți loc de parcare? Deschizi aplicația, cauți locul, parchezi! Tot în aplicație te notificăm când e cazul să îl eliberezi!

Suntem peste 3000 de membri în comunitate și la nivelul Clujului sunt deja peste 300 de locuri distribuite. Am trecut bucuroși de la „idee faină”, la ceva ce îți face viața mai bună, chiar acum! Se poate mai bine de așa? Da. În luna următoare vom ieși cu un update complet yeParking, cu și mai multe parcări pentru tine! Mai exact ce aducem nou în versiunea 2.0?