Digitalizarea mobilității urbane amplifică, mai mult ca oricând, necesitatea modernizării transportului. Iar investițiile pot fi minime, dacă se identifică soluții simple, dar utile.

Astfel, într-o perioadă în care mobilitatea urbană este un subiect tot mai discutat, iar noțiunea de smart cities a depășit pragul de noutate, yeParking aduce încă o premieră pe piața din România: Park in Cloud.

Modulul Park in Cloud reprezintă primul pas spre ceea ce numim Open Parking Protocol. Practic, transformă clasicele parcări în SMART PARKING.

CUM FUNCȚIONEAZĂ?

Modulul Park in Cloud poate fi instalat pe orice sistem de bariera. Dispozitivul se conectează la aplicația yeParking, digitalizând astfel accesul. Practic, bariera poate fi deschisă și închisă direct de pe telefonul mobil.

Este benefic dacă facem referire la parcările cu barieră de la ansamblurile rezidențiale, clădirile de birouri, centrele comerciale sau spațiile private de staționare din marile orașe.

Investiția este minimă. Adică, sub 5% din costurile pe care acest tip de investiție le reprezintă în mod normal.

Avantajale acestui modul, care automatizează sistemele de barieră, sunt date de creșterea considerabilă a veniturilor obținute cu ajutorul parcării.

De asemenea, toți cei care apelează la instalarea unui astfel de modul, vor apărea și pe harta parcărilor din yeParking, care oferă o vizibilitate în rândul a peste 12 mii de șoferi.

“Conceptul nostru de la bun început a fost rezolvarea problemei locurilor de parcare cu ajutorul tehnologiei. Credem în puterea digitalizării, mai ales în vremurile în care trăim, iar această nouă opțiune pentru proprietarii de parcări, va revoluționa sistemele clasice de barieră existente în prezent în România. Cat de simplu și modern este să îți deschizi telefonul mobil ca șofer și să controlezi tot ce se întâmplă în jurul tău. Chiar și bariera de la parcarea în care vrei să intri sau să ieși, fără a mai sta sa cauți o telecomandă sau să dai telefoane. Acest sistem face parte din conceptul de parksharing, pe care noi îl implementăm în România”, a declarat Mihai Lodoabă, CEO yeParking.

 

Despre yeParking

yeParking este singura aplicație de parksharing din România care ajută șoferii să găsească sute de locuri de parcare în diferite orașe din țară: Cluj – Napoca, București, Iași, Brașov sau Oradea fiind doar câteva dintre ele. Aplicația are ca scop să favorizeze punerea în valoare la maximum a parcările existente, atât pentru proprietarii lor, cât și pentru șoferi. Încurajează comunicarea și implicarea activă a șoferilor în rezolvarea problemelor legate de trafic, plecând de la premisa că schimbarea poate și trebuie să înceapă și din comunitate.