Ideea de park sharing este nouă în România și a fost implementată prin intermediul unei aplicații de mobil, în câteva orașe. În curând, va fi disponibilă și în București.

 

Mihai Lodoabă a conceput ideea alături de alți doi colegi și a explicat cum funcționează, în emisiunea Ilike IT prezentată de Iulia Ionescu.

Mihai Lodoabă: Conceptul de Park Sharing este deja foarte utilizat în vestul Europei, l-am adus de un an de zile și în România. Este disponibil în Cluj-Napoca, Brașov și Iași momentan, dar plănuim să extindem și în alte orașe, inclusiv București. 

Iulia: Ce înseamnă, concret?

Mihai Lodoabă: „Sistemul permite împărțirea locurilor de parcare sau o folosire mult mai eficientă, de la nivel individual, parcarea proprie, de reședință sau privată până la nivel business, business-center-uri care pot să distribuie locul de parcare comunității, în perioadele în care acesta nu este folosit. În acest fel toată lumea câștigă, studiile recente arată că peste 60% din timp un loc de parcare rezervat nu este folosit”.

Iulia: De mi-aș pune eu la dispoziție locul de parcare, pentru are plătesc, altor cetățeni?

Mihai Lodoabă: „E o întrebare des întâlnită, în primul rând ai ocazia să găsești un alt loc de parcare într-o zonă care te interesează, nu acasă, unde îl ai deja. În al doilea rând, avem și reduceri speciale pentru comunitate, de la reduceri la parcări private până la beneficii ce înseamnă parteneri descoperibili pe site, unde ei pot obține discount-uri sau chiar vouchere”.

Iulia: Ce poți face dacă cineva ocupă abuziv locul deși eu l-am pus la dispoziție pentru alți șoferi?

Mihai Lodoabă: „Vorbim aici despre ceea ce se întâmplă în 99% din cazurile actuale, dar șansele ca să-ți găsești locul de parcare listat în aplicație ocupat scad, pentru că altcineva din aplicație îl va găsi disponibil, îl va ocupa, veți fi în conexiune constantă și practic vă va ține locul până vă întoarceți”.

Aplicația e gratuită și poate fi descărcată de pe Appstore și Google Play. Feedback-ul este în general bun, însă lumea poate fi uneori și reticentă în a-și lăsa parcarea la dispoziția altora, explică Mihai, dar ideea funcționează: „într-un an de zile am reușit să creștem la peste 3.000 de locuri de parcare în sistem, ceea ce este foarte bine”.

În Capitală, va fi lansată curând, pentru că există cerere.

„Ne pregătim să lansăm și în București, deja lumea s-a înscris de la cunoștințe și de la prieteni fără să facem un anunț de community support, pentru București, ceeea ce ne bucură și arată că există dorință” a adăugat Mihai.

 

Te poți uita la emisiunea Ilike IT pe Știrile Pro TV