O aplicatie creata la Cluj, pe cale de a deveni un Waze al parcarilor din Romania
2020-01-14
yeParking functioneaza pentru moment in Cluj-Napoca, cu peste 5000 de utilizatori, oferind soferilor posibilitatea sa cedeze temporar, pentru minute sau ore, locul de parcare pe care il au, catre comunitate, optimizand astfel traficul si timpii de cautare a unui loc de parcare.
yeParking - prima aplicatie de parksharing si furnizor IT de solutii pentru eficientizarea spatiilor de parcare - anunta o prima runda de finantare, in parteneriat cu Roca X, urmand ca intregul capital sa fie utilizat pentru accelerarea cresterii companiei.
ROCA X este un instrument inteligent care nu activeaza exclusiv intr-o anumita nisa ci monitorizeaza activ atat evolutia economica si domeniile cu crestere rapida, cat si tendintele nou aparute in tehnologie, derivate de dimensiunile noi ale dezvoltarii societatii si umanitatii.
"Interesul Roca X vine ca o confirmare ca produsul nostru rezolva o problema reala, cu potential maxim. Planurile de dezvoltare sunt foarte ambitioase si avizeaza treptat atat orasele mari din Romania, cat si extinderea in regiune, cu solutia de retail destinata utilizatorilor, care pot contribui la fluidiziarea traficului share-uind si folosind parcarile disitribuite, dar si dezvoltarea solutiei business to business. Suntem increzatori ca fondurile obtinute ne vor ajuta sa acceleram si mai mult dezvoltarea", afirma Mihai Lodoaba, administrator Digital Republic si co-fondator yeParking.
"yeParking e o solutie smart pentru o problema presanta a oraselor mari, unde sa gasesti un loc de parcare devine tot mai dificil, spre imposibil. De aceea suntem increzatori in potentialul aplicatiei sa castige popularitate in timp record si credem ca va deveni cat de curand un Waze al parcarilor, instalat pe toate telefoanele soferilor din Romania si nu numai. Ideea din spate e simpla, beneficiile sunt fantastice, motiv pentru care am decis sa completam investitia directa oferindu-ne sustinerea si in dezvoltarea zonei business to business a platformei, prin implementarea ei ca metoda de plata in GoToParking, la aeroportul international Avram Iancu din Cluj", a declarat Alexandru Bogdan, Investment Manager ROCA X.
Implementarea de solutii rapide, automatizate de plata este unul din beneficiile pe care yeParking le poate aduce operatorilor de parcari de business si/sau retail parkings, degrevandu-i pe acestia de nevoia dezvoltarii unor solutii proprietare si de promovare a acestora, directie in care se pregateste implementarea in premiera a acestei solutii pentru GoTo Parking - parcarea aeroportului din Cluj-Napoca.